Regulament Concurs

Despre concurs

Descoperim împreună tainele Brașovului?

Concurs de fotografie pentru elevii claselor IX – XII din orașul Brașov.

Sărbătorim Transilvania, la 100 de ani de apartenență la România, și vă invităm pe voi, liceenii,  să descoperiți istoria Brașovului prin fotografie. De peste 800 de ani, orașul din mijlocul munților încântă cu peisaje deosebite, comori arhitecturale, lăcașuri ascunse și tradiții care trec adesea neobservate.

Noi, DJK (Organizația de tineret a Forumului Democratic al Germanilor în România), Honterus Alumni Club, și Allview ca sponsorul principal, vrem să vedem unghiul, lumina și culorile prin care vedeți voi orașul nostru.

Temele concursului

  • Influența minorităților în dezvoltarea orașului Brașov – Tema principală
  • Tainele Brașovului – Tema secundară

Calendar

  • Înscriere fotografii: 4 octombrie – 11 noiembrie (ora 23:59)
  • Jurizarea fotografiilor și votul publicului: 12 – 18 noiembrie
  • Premierea și vernisajul lucrărilor: 30 noiembrie

Înscrieri

Concursul se adresează liceenilor brașoveni. Dacă vei fi unul dintre câștigători va trebui să poți face dovada că în perioada concursului ești licean.

Poți înscrie până la 3 fotografii la fiecare dintre cele două teme.

Linkul pentru înscrieri este http://djkronstadt.ro/concurs

Poți crea un singur cont pe http://djkronstadt.ro/concurs. Pentru fiecare temă poți înscrie maxim 3 fotografii respectând dimensiunile minime. În caz de încercare de fraudă vom șterge toate conturile celui sau celor care au creat multiple conturi. Stai liniștit, înainte de a sancționa pe cineva vom verifica atent, dacă nu este vorba doar de greșeli sau coincidențe.

Imaginile pot fi făcute atât cu aparatul de fotografiat, cât și cu telefonul, cu precizarea că trebuie respectate dimensiunile de mai jos.

Rezoluția minimă acceptată: 3543 pixeli latura mică, în total 18 MP, la 300 DPI.

Jurizarea fotografiilor

Fotografiile vor fi jurizate de către 3 fotografi și artiști vizuali brașoveni împreună cu un membru al echipei de organizare:

  • Corina Drăgan:  @corinadraganartist (Instagram, Facebook), https://www.behance.net/corinadragan;
  • Horia Petrașcu: @horia.petrascu (Instagram);
  • Orsolya Balint: https://www.facebook.com/bohemianstudio/
  • Ioana Muscan: @ioanasm (Instagram).

Nota finală a fotografiei se va calcula în felul următor: medie ponderată între nota juriului (75%) și votul publicului (25%).

Fotografiile jurizate de către membrii juriului vor fi apreciate în funcție de respectarea temei, originalitate, creativitate și claritatea ilustrării imaginii.

Deciziile juriului nu pot fi contestate.

Premierea fotografiilor

Premiile oferite în cadrul concursului sunt următoarele

Premiul I – tema principală – Allview Soul X5
Premiul II – tema principală – Allview X4 Soul Lite 4GB

Premiul III – tema principală – Allview Soul X5 Mini


Premiul I – tema secundară – Allview Allwatch V

Premiul II – tema secundară – Allview Boxa V bass  

Preimul III – tema secundară – Allview Boxa S tube

Cele mai reușite 20 de fotografii vor fi expuse public în cadrul unei expoziții care va avea loc în lunile noiembrie și decembrie la Centrul Multicultural al Universității Transilvania.

Câștigătorii vor fi anunțați la vernisajul din 30 noiembrie la Centrul Multicultural al Universității Transilvania. Dacă ești unul dintre câștigătorii locurilor 1, 2 sau 3 la una dintre teme, vei intra în posesia premiului tot în timpul vernisajului.

Reguli generale

Nu se pot înscrie la concurs membri din juriu sau membrii echipei de organizare.

Participanții pot câștiga maxim un premiu per temă. În urma jurizării, fotografia cea mai bună a fiecărui participant la fiecare temă va fi luată în considerare pentru unul dintre premiile 1-3 pentru acea temă. Prin urmare, poți câștiga unul din premiile 1-3 la fiecare temă, dar la o temă premiile 1-3 vor fi câștigate de 3 participanți diferiți.

Prin înscrierea fotografiilor în concurs oferi organizatorilor dreptul de a publica și utiliza fotografiile în scopuri de promovare a unor evenimente similare, în proiecte viitoare sau în scopul promovării organizatorilor, cât și pentru evenimente și comunicări în legătură cu acest concurs.

Fotografiile participante trebuie să respecte următoarele caracteristici

  • să respecte tema pentru care a fost înscrisă
  • dimensiunea minima:  3543 pixeli latura mică, în total 18 MP, la 300 DPI;
  • formatul de fisier: .jpg, .jpeg;
  • fotografiile pot fi alb-negru sau color
  • fotografiile pot avea modificări de bază, cât timp realitatea nu este distorsionată;
  • fotografiile trebuie sa conțină datele EXIF (cu excepția fotografiilor realizate cu aparate foto analogice);
  • fotografiile trebuie să NU conțină elemente de identificare ale autorului: nume, watermark-uri, rame etc.
  • fotografiile înscrise la tema „Influența minorităților în dezvoltarea orașului” trebuie să fie făcute în Brașov și trebuie facă referire la cel puțin un eveniment istoric, la o clădire reprezentativă, la un obicei sau un alt element specific unei minorități care trăiește sau a trăit în Brașov;
  • fotografiile înscrise la tema „Tainele Brașovului” trebuie să fie făcute în Brașov;

Nu vor fi acceptate fotografiile care:

  • au caracter violent, obscen, ofensator sau calomniator;
  • promovează rasismul, orice fel de discriminare, homofobia, consumul de droguri sau alcool;
  • pot aduce prejudicii de orice fel cuiva;
  • nu aparțin concurentului;
  • conțin publicitate.

Organizatorii şi/sau juriul îşi rezervă dreptul de a preselecta fotografiile înscrise în concurs, în cazul în care acestea nu respectă oricare dintre cerințele formulate mai sus.

Obligații ale participanților

Participantul trebuie să fie proprietarul fotografiilor înscrise în concurs și să respecte Legea Dreptului de Autor. Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru nici o fotografie utilizată și înscrisă în mod ilegal în concurs.

Fiecare participant este responsabil pentru consecințele directe sau indirecte care pot apărea ca urmare a înscrierii unei fotografii în concurs. În cazul în care fotografiați persoane este necesar acordul persoanei pentru publicarea fotografiei.  Acest acord trebuie dat în scris și trebuie să ne predai un exemplar al acestui acord.

Obligații ale organizatorilor

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a aduce modificări în timpul concursului și le vor anunța anterior prin intermediul website-ului, pe pagina de Facebook a evenimentului și prin e-mail celor deja înscriși.

Organizatorii vor respecta politica de confidențialitate. Datele personale şi de contact ale participanţilor sunt strict confidenţiale și vor fi folosite doar în vederea derulării corecte a concursului.

Organizatorii și administratorii site-ului vor înlătura orice tentativă de fraudare a concursului.

Protecția datelor cu caracter personal

În cadrul concursului vom colecta date cu caracter personal (numele și prenumele tău, adresa ta de e-mail, numărul tău de telefon și liceul la care mergi) cu scopul de a te identifica și a verifica că fiecare participant se înscrie doar o singură dată în concurs. Datele tale sunt necesare pentru organizarea concursului, pentru organizarea expozițiilor de după concurs și pentru acordarea premiilor.

Datele tale cu caracter personal vor ajunge doar la organizatori – DJK (Organizația de tineret a Forumului Democratic al Germanilor în România) și Asociația Honterus Alumni Club și operatorul care găzduiește platforma de concurs și vot online, Woobox LLC.

Datele cu caracter personal furnizate de tine vor fi păstrate cel mult până la 31 decembrie 2018.

Dacă dorești să modifici datele tale, dacă dorești să le completezi sau dacă dorești să le ștergem, poți face asta prin e-mail către contact@honterusalumniclub.org.

Clauze finale

Organizatorii își rezervă dreptul de a scoate din concurs fotografiile care încalcă prezentul regulament.

Prin participarea la acest concurs, participantul confirmă faptul că a citit şi a înţeles prevederile de mai sus.